Covid 19 şi relaţiile familiale

in Mira by

Pentru puţinii care şi-au construit o relaţie, auto-izolarea e ca mama tuturor concediilor. O să usture la buzunar, dar măcar o să faceţi să merite.

Din nefericire, prea mulţi se comportă diferit.

E pandemie,

E iarăşi pandemie,

Pe multe margini de oraş,

Îşi scot căsătoriţii,

Grabnic colţii-afară,

Ba-i un cuţit,

Ba e un toporaş!

Da, ştiu, nu-s un versificator bun, păcat de originalul lui Virgil Carianopol.

Dincolo de rima şchioapă, pentru care, te rog stimate cititoriule să mă scuzi, starea relaţiilor familiale este un aspect cu care nimeni nu se aştepta să se confrunte. În definitiv, ne-am luat din Dragoste, (mereu cu d mare), noi ne iubim, ne dorim să fim împreună, abia aşteptăm concediul ăla în care să ne bucurăm unul de celălalt.

Sau aşa ne-am fi aşteptat, cei care ne permitem să stăm mai mult acasă şi să păstrăm distanţa socială recomandată la tv.

Şi brusc, cei care-s singuri au constatat că singurătatea nu e aşa de ofertantă ca-n filme, cei care sunt în relaţii au constatat că spaţiul unui apartament (deşi semnificativ mai mare decât al unei case ţărăneşti din secolele trecute) e insuficient pentru o relaţie armonioasă, că după câteva zile de carantină fie simţi nevoia să pleci unde-oi vedea cu ochii, până şi la muncă, fie să-ţi strângi partenerul de gât.

În limbajul meu profesional, un astfel de eveniment se cheamă o situaţie de urgenţă.

Desigur, există mai multe moduri de a trece printr-o astfel de situaţie de criză:

  • să pretinzi că nu există şi să te faci că plouă
  • să intri în conflict aux armes et bagages, că tot ni se cere să fim buni cetăţeni
  • să încerci să te calmezi 5 minute şi să aplici cumva nişte măsuri ”în scopul prevenirii şi reduceri riscurilor de deflagraţie casnică şi asigurarea intervenţiei operative pentru limitarea dezastrelor şi în vederea salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor împotriva efectelor situaţiei de urgenţă determinate de convieţuirea familială forţată datorită Covid 19”. În esenţă, prioritatea în relaţie devine ”evitarea pierderilor de vieți omenești și limitarea pagubelor materiale”, unde ghilimele sunt doar relative aproximative.

Fiecare dintre strategii are propriile beneficii şi riscuri.

Principalul beneficiu al primelor două strategii este că ar fi ce am învăţat fiecare că e de făcut într-o situaţie de criză. Ascunsul fie cu capul în nisip, fie al gunoiului sub preş e util pe perioade scurte. Asigură o linişte momentană, salvatoare în anumite condiţii. Din nefericire, mizeria ascunsă fermentează liniştită în continuare şi nisipul nu e cel mai bun mediu în care să-ţi oxigenezi plămânii. În cele din urmă, situaţia devine de netolerat şi poate să bubuie urât. Mămăliga nu explodează foarte uşor, dar dacă o face, arde adânc de tot şi lasă cicatrici desfigurante

Intratul cu arme şi bagaje într-un război nu oferă în niciun caz certitudinea că la finalul războiului vei mai avea armele acelea şi nici bagajele de la început. E posibil ca războiul să fie scurt, decisiv şi să se termine orizontal ca-n filmele erotice proaste, dar există şi posibilitatea ca războiul să devină unul de guerilă urbană, de atriţie, atât de încleştat încât Vasili Jukov şi Von Paulus să stea cuminţi, în bancă, cu carneţelele deschise şi atenţia focalizată la maxim. Iar Baba Novac, Skandenberg, Vauban, von Steuben, Maginot, Lawrence al Arabiei, Che Guevara, şi toţi cei care şi-au făcut vreodată vise că ştiau câte ceva despre atac, apărare şi străpungerea liniilor inamice să declare că e prea sângeros să se bage la mijloc.

Nu neg, conflictele violente pot aduce unele beneficii, de la teritorii, resurse până la independenţă, însă e bine de ţinut minte că războiul intra-familial e purtat împotriva oamenilor pe care măcar i-ai iubit, dacă nu cumva încă îi iubeşti. Şi e bine de ţinut minte că un război, scurt şi violent (chiar urmat de sex de împăcare ca-n filme în cazul cuplurilor) sau unul de uzură este o încercare distructivă. Oricât ar fi de satisfăcătoare împăcarea, încercarea rămâne distructivă. Adică o aşchie din relaţie se va pierde definitiv, iar în locul ei va rămâne un gol vulnerabil care în timp va transforma relaţia într-un fel de şvaiţer cu prea multe găuri, prea multe frustrări şi prea puţină substanţă.

Imaginează-ţi că iei un astfel de şvaiţer şi îl pui sub o presă, fără să ştii ce greutate are presa, dar că cele mai optimiste evaluări o categorisesc de ”grea”. N-o să dureze prea mult până când n-o să mai recunoşti spaţiile familiare.

Educaţia şi modelele de viaţă folosite până acum indică doar pretinsul că situaţia stresantă nu există sau cearta ca fiind posibilităţi de rezolvare a unui conflict.

Din nefericire nu îl rezolvă. Doar cumpără timp şi posibil resurse pentru o viitoare manifestare a rădăcinii conflictului.

Iar rădăcina conflictului, cauza de bază a arborelui de evenimente care culminează cu crizele familiale datorate auto-izolării este lipsa de comunicare.

Acum nu pot să dau prea tare cu piatra. Specificaţiile tehnice ale speciei nu prevăd comunicarea reală a sentimentelor. Modelele cu care am crescut, de la Făt Frumos care se însoară cu Prinţesa la 5 minute după ce o salvează până la Romeo şi Julieta indică o frumoasă comunicare divergentă. Fiecare cu partitura lui şi cel care cântă mai tare câştigă.

Din nefericire, în 2020 avocaţii de divorţ sunt la un click distanţă.

Din şi mai mare nefericire, deşi avocaţii de divorţ sunt la un click distanţă, acum instanţele sunt blocate.

Aşa că, te invit să ieşi de pe terenul familiar şi să păşeşti pe a treia cale.

Ia-ţi 5 minute de respirat. Ce-ţi spune furia? Ce-ţi spune frustrarea?

Eşti frustrat pe ceva ce se întâmplă ”acum” sau sunt reminiscenţe ale ce a fost?

Eşti furios ca să nu-ţi mai fie frică?

Partenerul/ partenera a devenit ţintă de atac din ţinta dorinţelor şi visurilor fiindcă nu poţi lua la bătaie nenorocitul ăla de virus?

A apărut o diferenţă între comportamentul real al persoanei de lângă tine şi comportamentul pe care i l-ai scris tu în scenariul din mintea ta? Asta te nemulţumeşte? Unde şi-a asumat celălalt că va urma scenariul tău fără să cârcnească?

Întreabă-te. Înţelege-te. Nu ai cum să-l înţelegi pe partenerul tău dacă nu te înţelegi măcar pe tine.

Ce responsabilităţi ai tu pentru rezolvarea crizei? (Nu, celălalt nu are obligaţia să îşi asume responsabilităţile pe care i le desemnezi tu.)

Şi după ce ai stabilit dacă frustrarea e de aici şi acum şi nu din trecut sau viitor, fă următorul pas cu mine. Inginereşte. Ce ai de făcut  TU pentru a corecta situaţia? Care sunt costurile şi care-s beneficiile corecţiilor? Care-s costurile şi care-s pierderile neaplicării corecţiilor?

Îţi poţi permite costurile, pierderile şi beneficiile sunt suficient de satisfăcătoare?

Îţi doreşti să îţi însănătoşeşti relaţia? Întrebarea nu e retorică, mulţi aleg să stea în relaţii mai mult sau mai puţin toxice doar fiindcă obţin nişte beneficii îndoielnice din partea unor alţi oameni. Care brusc, datorită auto-izolării nu mai sunt disponibili sau accesibili şi deci nu mai pot livra doza necesară de validare a toxicităţii.

Poţi să achiţi costurile morţii relaţiei? (Bani, reputaţie, energie, timp investit şi irosit, planuri dragi care nu vor mai vedea niciodată lumina soarelui etc.)

Cum poţi acţiona, astfel încât să te apropii, cu paşi oricât de mici de obiectivul tău?

Până te hotărăşti ce vrei cu şi de la relaţia ta actualmente supratensionată, te invit să te gândeşti la o frază citită zilele astea de la un prieten de pe FB, Dan Pavel (citat aproximativ sau sinteză): ”Dacă nu te vezi alături de nevastă-ta, într-o croazieră pe ocean, într-un yacht de 2 persoane, după 10 ani de căsnicie, atunci nu te băga.”

Sănătate şi bună citire!

Pentru mai multe informaţii de specialitate şi programări, mă poţi contacta la adresa de contact.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*